Bugetarea participativă este un proces democratic prin care membrii unei comunități decid cum va fi cheltuită o parte a bugetului public. Prin conceptul de „Bugetare participativă” Consiliul Județean Vrancea creează cadrul unei relații de parteneriat între administrația publică şi cetățeni, în vederea implicării acestora în mod activ, prin idei, sugestii, propuneri, la îmbunătățirea calității vieții la nivelul comunității.
Cetățenii sunt astfel încurajați să se implice în procesul de luare a deciziilor privind prioritățile de investiții de interes județean, prin soluții sub forma de proiecte. Acestea urmează a fi validate de autoritatea județeană, iar apoi supuse unui proces de votare, prin care se va asigura reprezentativitatea rezultatelor.
Cele mai votate proiecte vor fi implementate de Consiliul Județean Vrancea începând cu luna septembrie a anului 2022.